(RO) Sygne poliglotă – Markos ZAFIROPOULOS
Editorial
Având în vedere actualul context, cel al mondializării schimburilor, precum şi dimensiunea internaţională a Cercului nostru (Cercul Internaţional de Antropologie Psihanalitică – CIAP) pentru care Sygne este voce, considerăm că este imperios necesară punerea la dispoziţia cititorilor noştri a unui număr „Babel” prin care atestăm faptul ca Sygne este poliglotă. Este cazul actualului număr care prin pluralitatea limbilor va facilita, sper, descifrarea freudiană a suferinţei omului modern în profunda sa particularitate – de care dă seama însăşi pluralitatea simptomelor şi fanstasmelor în clinica de caz precum şi excepţionala diversitate a formelor de malaise, indispoziţii în cultură cărora aceste simptome le corespund, întelegând aici că subiectul inconştientului este funcţie de limbaj, de mit si de rit, de structură de înrudire dar şi de conjunctură socio-istorică, funcţie care, pentru a deveni inteligibilă, impune capitonajul între ceea ce poate fi adus la lumina de către experienţa psihanalitică şi rezultatele celorlaltor ştiinţe sociale (istoria, sociologia, etnologia, etc.)
Acest ansamblu culminează cu ceea ce noi numim „antropologie psihanalitică”, ce nu este nimic altceva decât un capitol al psihanalizei dezvoltat pe versantul colectiv în cadrul căruia regăsim marea tradiţie a textelor freudiene: de la „Morala sexuală culturală şi nervozitatea modernă”, până la „Moise şi monoteismul”, trecând prin „Totem şi tabou” sau „Psihologia colectivă şi analiza eului”.
Faptul că Lacan şi-a însuşit această perspectivă freudiană este puţin contestabil, având în vedere că acesta şi-a asumat în întregime dorinţa lui Freud care se întoarce astfel mai întâi la Paris prin vocea lui Lacan iar mai apoi pe plan mondial, acolo unde, cu modestie dar şi cu determinare, ne situăm noi înşine ţinând cont că propria noastră muncă de cercetare este orientată de această întoarcere, nu datorită sau nu doar datorită fidelităţii transferenţiale, ci datorită faptului că parcurgând drumul care duce de la Freud la Lacan, înţelegem întreaga contribuţie a acestuia din urmă cu privire la actualizarea efectelor deplasării simbolice ce acompaniază evoluţia istorică a culturii occidentale, afectând învelişul formal al simptomului.
Totodată, datorăm operei lui Lacan câteva soluţii cruciale la marile întrebări lăsate uneori, cel puţin în parte, în impas de către Freud – cum ar fi spre exemplu problema psihozelor sau chestiunea feminină, subiecte reluate necontenit de Lacan potrivit cu periodizarea muncii sale de cercetare, respectiv trecerea de la perioada sa sociologică la perioada structuralistă şi în fine, probabil, a logicii[1].
_________________________________
[1]Traducerea – Paul ROBE